Home »

Constanța: De 1 Mai se deschid toate plajele de pe litoral

Constanța: De 1 Mai se deschid toate plajele de pe litoral

 

Asociația Litoral-Delta Dunării (ALDD) a anunțat miercuri, într-un comunicat de presă, că sezonul turistic estival 2014 va debuta în forță, cu evenimente ce se vor derula pe 1 Mai simultan în toate stațiunile de pe litoral.

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES ARHIVA

Potrivit agendei pregătită deja de organizatori, pe plajele din Năvodari, Mamaia, Costinești, Neptun, Mangalia și în Parcul Primăriei din Eforie Sud sunt programate jocuri tradiționale în aer liber (volei, badminton, jocuri marinarești, ștafete etc), urmate de spectacole organizate pe scenele special amenajate, în apropierea plajelor din aceste stațiuni.

'Ziua de 1 Mai va debuta cu tradiționala paradă inițiată de ALDD, pe întregul litoralul românesc, de la Mangalia — Eforie — Constanța — Mamaia — Năvodari, coloana de mașini fiind alcătuită din autobuze etajate, mașini de epocă și de raliu, motociclete, mașini off-road etc. Seara va continua cu petreceri organizate până dimineața de cluburile de pe litoral, special deschise pentru cele patru zile libere, un spectaculos joc de artificii și lasere și lansări de lampioane. În Mamaia, pe plajă, împreună cu mii de turiști, va fi lansat filmul oficial de promovare a stațiunii Mamaia', a precizat Adriana Fomenko, consilier în cadrul Asociației Litoral-Delta Dunării.

Hotelierii dau asigurări că tarifele pentru pachetele de vacanță din perioada 1-4 mai nu au crescut față de anul trecut. Astfel, pentru minivacanța de Paște, în stațiunea Mamaia un turist trebuie să plătească 50 de lei pe noapte, fără mic dejun, la un hotel de două stele, 88 de lei la o unitate de două stele — cu mic dejun inclus și pentru minimum două nopți, cel mai mare preț (448 de lei pe noapte) fiind la un hotel de patru stele, cu mic dejun, prânz, cină, gustări, acces la SPA, precum și excursii la cetățile Enisala și Histria, dar și divertisment și animație pentru copii.

În stațiunile din sudul litoralului, la un hotel de trei stele, turistul trebuie să achite 88 de lei pe noapte, cu mic dejun și minimum trei nopți de cazare, și 230 de lei pe noapte la un hotel de cinci stele — minimum trei nopți de cazare. Oferta include prânz tradițional de Paște, seară cu foc de tabără, berbecuț la proțap și degustare de vinuri.

Pentru cei care doresc să-și prelungească vacanța, începând cu data de 5 mai se va desfășura programul 'Litoralul pentru toți', cu oferte de cazare la prețuri de tarife sociale.

Anul acesta, potrivit solicitărilor înregistrate de agențiile de turism, în stațiunile de pe litoralul românesc al Mării Negre vor fi peste 40.000 de turiști, de 1 Mai.

AGERPRES / (AS — autor: Dan Mihăescu, editor: Marius Frățilă)

2014-04-02 18:34:00
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!