Home »

Ciolacu: Imnul Ţinutului Secuiesc, la finalul meciului România-Ungaria - Să vii cu astfel de provocări, mi se pare de netolerat

Ciolacu: Imnul Ţinutului Secuiesc, la finalul meciului România-Ungaria - Să vii cu astfel de provocări, mi se pare de netolerat

Ciolacu: Imnul Ţinutului Secuiesc, la finalul meciului România-Ungaria - Să vii cu astfel de provocări, mi se pare de netolerat
 

Preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Marcel Ciolacu, a declarat marţi că, în contextul războiului din Ucraina, intonarea Imnului Ţinutului Secuiesc la meciul de hochei România-Ungaria reprezintă o provocare "de netolerat", precizând că va fi o discuţie pe această temă şi în Coaliţie.

"Cred că sunt exagerări care nu trebuie să mai aibă loc pe teritoriul României după 30 de ani de democraţie şi toată lumea va trebui să înţeleagă că România şi Europa au intrat într-o altă etapă. Repet, în contextul războiului, să vii cu astfel de provocări mi se pare de netolerat. Sunt convins că va fi o discuţie în interiorul Coaliţiei", a spus Ciolacu, marţi, la Parlament.

Potrivit acestuia, trebuie să existe respect între români şi celelalte minorităţi.

"Trebuie să existe respect între noi. Eu, personal, şi colegii mei am arătat acest respect şi UDMR şi altor minorităţi. Nu cred că astfel de lucruri şi astfel de manifestări duc în direcţia corectă", a adăugat Colacu.

Naţionala României a fost învinsă de echipa Ungariei, cu scorul de 4-2, duminică, la Ljubljana, în ultimul său meci de la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă.

AGERPRES/(A - autor: Livia Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)

2022-05-10 11:58:12
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!