PSD se opune ferm modificării legilor electorale, legi organice, prin ordonanță de urgență cu patru luni înaintea alegerilor și a transmis în acest sens un punct de vedere premierului, afirmă președintele social-democraților, Liviu Dragnea, joi, într-o declarație transmisă AGERPRES.
"În ciuda presiunilor din partea PNL, Guvernul are datoria să rămână consecvent mandatului pe care l-a primit din partea Parlamentului și să se abțină de la inițiative care nu sunt cuprinse în programul de guvernare. Legislația electorală se poate modifica doar printr-o lege, și nu printr-o ordonanță de urgență, cu atât mai puțin de către un guvern tehnocrat, aceasta fiind o temă eminamente politică. În plus, din punct de vedere procedural nu există niciun argument care să justifice urgența unui astfel de demers, la doar câteva luni după adoptarea legii electorale, cu o largă majoritate, în baza unui proiect elaborat de o comisie specială a Parlamentului", subliniază președintele PSD, exprimând astfel o poziție față de propunerea PNL, care a cerut o ordonanță de urgență care să prevadă alegerea primarilor în două tururi de scrutin, nu într-unul.
Dragnea reamintește că PNL a fost reprezentat în Comisia de cod electoral, deținând chiar președinția comisiei, prin intermediul deputatului Mihai Voicu, iar proiectul de lege propus de comisie a fost votat inclusiv de reprezentații PNL, promulgat de președinte și nimeni nu l-a atacat la Curtea Constituțională.
"O astfel de abordare, potrivit căreia o lege de o asemenea importanță poate fi modificată în funcție de interesele de moment ale unui partid, pune practic între paranteze ideea de democrație", susține președintele PSD.
Liderul social-democraților consideră, totodată, ca fiind "total inoportună" (...) declarația președintelui CCR, Augustin Zegrean, Dragnea considerând că "poate fi interpretată drept o viză de constituționalitate acordată în avans unui astfel de demers".
"Dincolo de faptul că unui judecător nu îi este permis, în general, să se pronunțe asupra unor cauze aflate pe rol sau care ar putea să ajungă pe rol, în cazul acesta particular intervenția domnului Zegrean vădește și partizanat politic, ceea ce este la fel de reprobabil. Datoria domniei sale este să se pronunțe, în plenul Curții, pe probleme de constituționalitate și în niciun caz asupra oportunității politice sau a caracterului democratic al unor inițiative legislative", afirmă Dragnea.
El reamintește că Decizia Curții Constituționale 51/2012 preia cât se poate de explicit recomandarea Comisiei de la Veneția care, în "Codul bunelor practici în materie electorală", prevede că ar fi necesar a se evita nu atât modificarea sistemelor de scrutin — ele pot fi întotdeauna îmbunătățite—, ci modificarea lor frecventă sau cu puțin timp (cel puțin un an) înainte de alegeri.
"De altfel, inclusiv copreședinta PNL Alina Gorghiu făcea anul trecut presiuni pentru ca legea electorală să fie adoptată în timp util, ca să nu intrăm 'în acel an dinaintea alegerilor parlamentare în care nu ai voie să mai modifici legislația electorală", conchide președintele PSD.
AGERPRES/(AS — autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin; editor online: Simona Aruștei)
Comenteaza la aceasta stire!