Home »

Peste 500.000 de kilograme de deşeuri adunate în luna aprilie, în campania ''Curăţăm România''

Peste 500.000 de kilograme de deşeuri adunate în luna aprilie, în campania ''Curăţăm România''

Peste 500.000 de kilograme de deşeuri adunate în luna aprilie, în campania ''Curăţăm România''
 

Peste 500.000 de kilograme de deşeuri au fost adunate în luna aprilie, în cadrul campaniei "Curăţăm România", care a fost prelungită de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) până pe 31 mai 2022.

Conform unui comunicat remis, miercuri, AGERPRES, în luna aprilie, la nivelul întregii ţări, s-au desfăşurat activităţi de ecologizare şi educare a tinerilor în spiritul dezvoltării unei atitudini responsabile, a respectului faţă de mediu şi faţă de comunitatea din care fac parte.

"Campania aceasta presupune în primul rând un efort menit să schimbe mentalităţi. Peste 500 de mii de kg de deşeuri abandonate au fost adunate în cele aproximativ 1.500 de acţiuni de ecologizare şi conştientizare la care au participat aproximativ 20 de mii de angajaţi ai instituţiilor aflate în subordinea/sub autoritatea/în coordonarea MMAP şi aproximativ 30 de mii de voluntari. Au avut loc 'dialoguri verzi' cu aproximativ 5.000 de elevi şi cadre didactice implicate în ateliere, demonstraţii, discuţii, lecţii deschise pe diferite teme legate de problemele de mediu", a declarat ministrul Mediului, Tanczos Barna.

Potrivit afirmaţiilor acestuia, până în acest moment, zeci de primării au realizat acţiuni în colaborare cu instituţiile ministerului fără să mai aştepte finanţarea de la Administraţia Fondului pentru Mediu şi doar 191 de UAT-uri au depus dosare de finanţare a campaniei, în valoare totală de aproximativ 1,9 milioane lei.

"Să nu uităm că există, la nivel de judeţ, echipe de lucru coordonate de Instituţia Prefectului formate din reprezentanţi ai tuturor serviciilor deconcentrate ale MMAP, ai Consiliului Judeţean, ai Asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară (ADI), ai Inspectoratului Şcolar Judeţean care lucrează cu sprijinul structurilor Ministerului Afacerilor Interne. Încercaţi să colaboraţi şi să vă corelaţi activitatea astfel încât să maximizaţi efectul acţiunilor desfăşurate! Vă felicit pe toţi cei care aţi muncit cu seriozitate în această perioadă şi îmi exprim convingerea că până pe 31 mai vom tripla aceste cifre şi veţi reuşi să schimbaţi cu adevărat mentalitatea cetăţenilor din comunitatea din care faceţi parte", a mai spus Tanczos Barna.

Printre cei care au obţinute rezultate semnificative până la jumătatea campaniei se numără Regia Naţională a Pădurilor Romsilva, Administraţia Naţională Apele Romane (ANAR), Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului (ANPM) şi Garda Naţională de Mediu (GNM).

AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)

2022-05-04 14:58:15
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!