Home »

ANM: Temperaturi oscilante în următoarele două săptămâni; regim pluviometric deficitar în aproape toată ţara

ANM: Temperaturi oscilante în următoarele două săptămâni; regim pluviometric deficitar în aproape toată ţara

ANM: Temperaturi oscilante în următoarele două săptămâni; regim pluviometric deficitar în aproape toată ţara
 

Vremea va fi relativ caldă în următoarele două săptămâni, cu temperaturi oscilante, şi, deşi se vor înregistra local averse, regimul pluviometric va fi deficitar în aproape toată ţara, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie pentru perioada 9-22 mai.

În Banat, după o zi (cea de 10 mai) în care valorile termice se vor situa în jurul celor normale, respectiv maxime de 21-23 de grade şi minime de 8-10 grade, mediat regional, vremea se va încălzi treptat, dar semnificativ, astfel că în 12 şi 13 mai temperatura aerului va atinge la amiază 28-30 de grade, iar în timpul nopţilor vor fi 12-15 grade. Ulterior, vremea se va răcori, iar în perioada 16-18 mai vor fi valori apropiate de normal ziua, cu 20-23 de grade, dar sub cele caracteristice perioadei în timpul nopţilor, când se vor înregistra 5-10 grade. În celelalte zile va fi uşor mai cald decât în mod obişnuit (în medie maxime termice de 25-27 de grade şi minime de 10-13 grade).

În data de 10 mai, local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică mai accentuată. După data de 14 mai, averse vor fi posibile în orele după-amiezelor şi cu probabilitate mai mare în zonele deluroase, astfel că perioada va fi caracterizată de un regim pluviometric deficitar.

Şi în Crişana, în data de 10 mai, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale, cu maxime de 20-22 de grade şi minime de 8-10 grade, mediat regional, apoi vremea se va încălzi apreciabil, astfel că în 12 şi 13 mai temperatura aerului va atinge la amiază 26-29 de grade, iar în timpul nopţilor vor fi 12-15 grade. Ulterior vremea se va răcori, iar în intervalul 16-18 mai nopţile vor fi mai reci decât în mod obişnuit, cu 5-9 grade, iar ziua se vor înregistra valori apropiate de cele caracteristice perioadei (20-23 de grade). Totuşi, în celelalte zile va fi uşor mai cald decât normal (în medie maxime termice de 24-26 de grade şi minime de 9-13 grade).

În zilele de 9 şi 10 mai, local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică mai accentuată. După data de 14 mai, averse vor fi posibile în orele după-amiezelor şi cu probabilitate mai mare în zonele deluroase, astfel că perioada va fi caracterizată de un regim pluviometric deficitar.

La începutul intervalului, în Transilvania regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate celor specifice perioadei (maxime de 18-23 de grade şi minime de 4-8 grade, mediat regional), apoi vremea se va încălzi apreciabil, astfel că în 12 şi 13 mai temperatura aerului va atinge la amiază 24-28 de grade, iar în timpul nopţilor vor fi 7-13 grade. Ulterior vremea se va răci treptat şi, cu precădere în perioada 16-18 mai, se vor înregistra valori uşor mai mici decât cele caracteristice perioadei - ziua 17-21 de grade, iar în timpul nopţilor 2-7 grade.

În zilele de 9, 10 şi 14 mai, vor fi manifestări de instabilitate atmosferică mai accentuată. În restul timpului, mai ales în cursul după-amiezelor, temporar vor fi averse.

În Maramureş, intervalul va debuta cu un regim termic apropiat de cel specific perioadei (maxime de 20-22 de grade şi minime de 7-9 grade, mediat regional), apoi vremea se va încălzi semnificativ, astfel că în 12 şi 13 mai temperatura aerului va atinge la amiază 25-28 de grade, iar în timpul nopţilor vor fi 10-13 grade. Ulterior vremea se va răci şi, cu precădere în perioada
16-18 mai, vor fi valori uşor mai mici decât cele caracteristice perioadei - ziua 18-21 de grade, iar în timpul nopţilor 4-8 grade.

În zilele de 9 şi 13 mai, local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică mai accentuată. În restul timpului, mai ales în cursul după-amiezelor, temporar vor fi averse, dar regimul pluviometric va fi în general deficitar.

În Moldova, după o zi (cea de 10 mai) în care valorile termice vor fi apropiate de normal, respectiv maxime de 19-22 de grade şi minime de 5-8 grade, mediat regional, vremea se va încălzi semnificativ, astfel că în 12 şi 13 mai temperatura aerului va atinge la amiază 27-31 de grade, iar în timpul nopţilor vor fi 12-15 grade. Ulterior vremea se va răci treptat; în perioada 17-18 mai vor fi valori sub specificul perioadei, cu 17-22 de grade ziua şi 4-8 grade în timpul nopţilor, iar în celelalte zile regimul termic va fi normal pentru perioada din an (în medie maxime termice de 20-24 de grade şi minime de 8-11 grade).

În data de 9 mai şi în perioada 13-14 mai, local vor fi manifestări de instabilitate atmosferică mai accentuată, iar în a doua săptămână averse vor fi posibile în orele după-amiezelor, astfel că întreaga perioadă va fi caracterizată de un regim pluviometric deficitar.

Primele zile vor fi caracterizate în Dobrogea de un regim termic apropiat de cel obişnuit al perioadei, astfel că media maximelor va fi de 17-22 de grade, iar a minimelor de 9-11 grade. Încălzirea apreciabilă a vremii estimată pentru perioada 12-15 mai va determina înregistrarea de valori diurne de 26-29 de grade (pe litoral de 21-24 de grade) şi nocturne de 12-15 grade, mediat
regional. În a doua săptămână vremea se va răci, astfel că, în majoritatea zilelor, vor fi temperaturi uşor mai mici decât ar fi normal în a doua jumătatea a lunii mai, cu maxime de 17-21 de grade şi minime de 9-13 grade.

Regimul pluviometric va fi deficitar, averse locale, în general slabe cantitativ, fiind posibile mai ales în a doua parte a intervalului de referinţă.

În Muntenia, vremea va fi relativ răcoroasă în data de 10 mai când, în medie regională, vor fi maxime termice de 18-22 de grade şi minime de 7-10 grade, însă ulterior încălzirea va fi semnificativă, astfel că în zilele de 12 şi 13 mai temperaturile diurne vor atinge în medie 28- 30 de grade, iar noaptea vor fi 11-15 grade. În cea de-a doua săptămână vremea se va răcori; între 17 şi 20 mai vor fi valori termice uşor mai mici decât normele perioadei (cu medii ale maximelor de 19-23 de grade şi ale minimelor de 6-10 grade).

În cursul zilei de 10 mai şi în jurul datei de 14 mai vor fi local manifestări de instabilitate atmosferică, în rest fiind posibile temporar averse slabe, astfel că în ansamblu regimul pluviometric va fi deficitar.

Şi în Oltenia, în data de 10 mai, vremea va relativ răcoroasă în mare parte a regiunii, cu maxime termice de 18-23 de grade şi minime de 7-11 grade, însă ulterior temperaturile vor creşte apreciabil, astfel că în zilele de 12 şi 13 mai vor atinge ziua în medie 28-31 de grade, iar noaptea vor fi 12-17 grade. Apoi, vremea se va mai răcori, dar în general valorile vor fi uşor peste cele obişnuite în a doua jumătate a lunii mai (24-27 de grade la amiază şi 9-12 grade noaptea), posibil mai scăzute în perioada 18-19 mai.

În cursul zilei de 10 mai şi în jurul datelor de 14 şi 18 mai vor fi local manifestări de instabilitate atmosferică, în rest fiind posibile temporar averse slabe, astfel că în ansamblu regimul pluviometric va fi deficitar.

La munte, vremea va fi răcoroasă în jurul datei de 10 mai, apoi temperaturile vor creşte semnificativ şi se vor situa cu mult peste cele specifice perioadei în 12 şi 13 mai, cu maxime de 10-20 de grade şi minime de 3-10 grade. În a cea de-a doua săptămână, vremea se va răci accentuat şi se vor înregistra temperaturi mai mici decât ar fi normal pentru perioada din an, ce vor coborî noaptea sub pragul de îngheţ.

Aversele de ploaie vor fi mai frecvente în zilele de 9, 10 şi 14 mai. Precipitaţii locale şi temporare vor fi şi în cea de-a doua săptămână, dar cantităţile de apă cumulate pe întregul interval vor caracteriza un regim pluviometric deficitar. În perioada 16-18 mai, la altitudini foarte mari vor fi precipitaţii mixte.

AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

2022-05-09 12:13:00
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!