Home »

O PERSONALITATE PE ZI: Dumitru Stăniloae, profesor de teologie, dogmatist

O PERSONALITATE PE ZI: Dumitru Stăniloae, profesor de teologie, dogmatist

O PERSONALITATE PE ZI: Dumitru Stăniloae, profesor de teologie, dogmatist
 

Dumitru Stăniloae, preot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, a desfăşurat timp de peste şase decenii o activitate ştiinţifică multilaterală, mai ales în domeniul teologiei dogmatice, fiind considerat unul dintre cei mai de seamă teologi şi gânditori creştini din lume.

S-a născut la 16 noiembrie 1903, în Vlădeni, judeţul Braşov. Studiile secundare le-a făcut la Liceul "Andrei Şaguna" din Braşov (1914-1922), iar cele superioare la Facultatea de Litere din Bucureşti (un an) şi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1923-1927), unde a obţinut şi doctoratul în 1928.

A fost trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la studii de specializare pentru dogmatică şi istorie bisericească la Facultăţile de Teologie din Atena (1927-1928), München şi Berlin (1928-929). A făcut, de asemenea, călătorii pentru documentare la Paris şi Belgrad.

La încheierea studiilor, reîntors în ţară, a fost numit profesor suplinitor (1929), provizoriu (1932) şi apoi titular definitiv (1935) de dogmatică la Academia teologică "Andreiană" din Sibiu, unde a funcţionat până în 1946. La Sibiu a mai predat şi apologetica 1929-1932 şi 1936-1937, pastorala 1932-1936 şi limba greacă 1929-1934.

După alegerea rectorului Nicolae Colan ca episcop al Clujului, a fost numit rector al Academiei (l936-1946). A fost hirotonit diacon în 1931, preot în 1932 şi a fost hirotesit protopop stavrofor în 1940.

A fost membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sibiului şi consilier arhiepiscopesc, redactor al foii "Telegraful Român" (1934-1945).

În Bucureşti a fost transferat prin chemare la Facultatea de Teologie, la catedra de Ascetică şi Mistică (1947-1948). În 1948, când Facultatea a devenit Institut Teologic de grad universitar, a fost încadrat ca profesor titular de teologie dogmatică şi simbolică, cu o întrerupere în 1958-1963, când a suferit o detenţie în închisorile comuniste.

A fost reîncadrat la catedră între anii 1965-1973; după pensionare, a activat ca profesor consultant pentru cursurile de doctorat.

A publicat lucrări în volum, studii în reviste, traduceri într-un mare număr. Între acestea se numără: "Viaţa şi activitatea patriarhului Dositei al Ierusalimului şi legăturile lui cu ţările româneşti", Cernăuţi, 1929 - teză de doctorat; Hristos Andrutsos, "Dogmatica Bisericii ortodoxe răsăritene" - traducere, Sibiu, 1930; "Catolicismul de după război", Sibiu, 1933; "Ortodoxie şi românism", Sibiu, 1939; "Viaţa şi învăţătura Sf. Grigorie Palama. Cu trei tratate traduse", Sibiu, 1938; "Iisus Hristos sau restaurarea omului", Sibiu, 1943; "Sfânta Treime sau La început a fost iubirea", Bucureşti, 1993; "Iisus Hristos lumina lumii", Bucureşti, 1993.

Este autorul "Teologiei Dogmatice Ortodoxe" (3 vol., 1978), un tratat clasic în literatura ortodoxă, potrivit Dicţionarului de Teologie Ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994. Din perspectiva contribuţiei la consolidarea unor valori teologice româneşti Dumitru Stăniloae este, conform volumului citat, arhitectul teologiei române contemporane şi unul dintre cei mai mari teologi ai secolului XX.

Cea mai cunoscută parte a operei sale rămâne însă traducerea şi explicarea Filocaliei în 12 volume (Filocalia sau culegere din scrierile Sfinţilor Părinţi care arată cum se poate omul curăţi, lumina şi desăvârşi, 1946-1991), o muncă uriaşă care reflectă capacitatea lui exegetică şi de sinteză, notează vol. "Darurile Filocalice", Ed. Bunavestire, 1996.

Lucrarea sa teologică a fost apreciată prin mai multe titluri şi distincţii. A primit titlurile de Doctor Honoris Causa de la Facultatea de Teologie din Tesalonic (1976), Institutul Teologic "St. Serge" din Paris (1981), Facultatea de Teologie din Belgrad (1982) şi de la Universitatea din Bucureşti (1992); premiul "Dr. Leopold Lucas" al Facultăţii de Teologie evanghelică din Tübingen, Crucea "Sf. Augustin de Canterbury" din partea primatului Angliei (1981) ş.a.

A fost membru corespondent al Academiei Române (1990), apoi membru titular (1992). Teologul, preotul şi profesorul Dumitru Stăniloae a plecat din această viaţă la 5 octombrie 1993. (surse: Dicţionarul Teologilor Români, pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, 1996; Dicţionar de Teologie Ortodoxă, pr. prof. dr. Ion Bria, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1994).

AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Anda Badea)

2019-04-28 11:00:00
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!