Home »

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 mai

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 mai

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 mai
 

Ortodoxe
Sf. Mc. Isidor din Hios; Sf. Sfinţit Mc. Terapont, episcopul Ciprului

Greco-catolice
Sf. m. Isidor din Chios

Romano-catolice
Sf. Matia, ap.


Sfântul Mucenic Isidor din Hios este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 14 mai.

Sfântul Isidor a trăit în timpul împăratului Deciu (249-251). Era din Alexandria şi "pentru vitejia sa, s-a scris în oaste şi s-a rânduit în ceata lui Numerian" (Vieţile Sfinţilor).

În timpul persecuţiilor împotriva creştinilor, care se îndreptau mai ales asupra soldaţilor care credeau în Hristos, Sfântul Isidor a fost pârât că este creştin.

Adus în faţa comandantului, acesta i-a cerut ca măcar o dată să jertfească zeilor potrivit legii împărăteşti şi după aceea putea să facă ce voia. Sfântul i-a răspuns superiorului său că nu se lasă amăgit de această propunere vicleană, căci: "dacă cineva este necredincios în puţin, apoi este necredincios şi în mult".

Pentru mărturisirea sa neîncetată a numelui lui Hristos, Sfântului Isidor i-a fost tăiată limba şi apoi i-a fost tăiat capul. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor")

AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea)

2022-05-14 07:30:00
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!