Regizorul, scenaristul şi actorul Geo Saizescu s-a născut la 14 noiembrie 1932, la Prisăceaua, judeţul Mehedinţi.
Potrivit ''Dicţionarului de cinema'' (Univers Enciclopedic, 1997), Geo Saizescu a fost un cineast singular prin consecvenţa cu care s-a consacrat comediei satirice într-o conjunctură politică nefavorabilă genului.
A absolvit Liceul "Traian" din Drobeta-Turnu Severin şi Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" din Bucureşti (1957).
Consecvent realizator de comedii de situaţie construite pe exploatarea unor gaguri fizice şi verbale, precum şi interpret al unor personaje de plan doi sau episodice, cum ar fi: "S-a furat o bombă" (1961), "Lumina palidă a durerii" (1979), "Buletin de Bucureşti" (1982), "Pe malul stâng al Dunării albastre" (1983) etc.
A avut apariţii în filmele pe care le-a regizat, potrivit volumului "Cineaşti români" (Ed. Ştiinţifică, 1996). A avut incursiuni şi în domeniul documentarului şi filmului utilitar, cele mai cunoscute dintre acestea fiind "Simfonia Deltei" (1986), "Vatra Dornei" (1987), "Semenic, Herculane, Muntele Mic" (1988).
A desfăşurat o bogată activitate didactică universitară şi de îndrumare a împătimiţilor în ale actoriei, dar şi regiei de film. A fost profesor şi prodecan al Facultăţii de Arte din cadrul Universităţii Hyperion. A fost director al Studioului de film TV (1972-1976), potrivit volumului "Cineaşti români" (Editura Ştiinţifică, 1996).
Din bogata şi reprezentativa sa filmografie, la care a lucrat ca actor, dar mai ales ca regizor, amintim: "Doi vecini" (1958), "Un surâs în plină vară" (1963), "Dragoste la zero grade" - în colaborare cu Cezar Grigoriu (1964), "La porţile pământului" (1965), "Astă seară dansăm în familie" - şi scenarist, în colaborare cu Ion Băieşu (1972), "Păcală" - şi scenarist, în colaborare cu Dumitru Radu Popescu (1974), "Eu, tu şi Ovidiu" - şi scenarist, în colaborare cu Alexandru Struţeanu şi Beno Meirovici (1977), "Şantaj" - şi scenarist, în colaborare cu Rodica Ojog Braşoveanu şi Mihai Opriş (1980), "Secretul lui Bachus" (1984), "Sosesc păsările călătoare" (1984), "Secretul lui Nemesis" (1986), "Harababura" - şi scenarist, în colaborare cu Ion Băieşu (1990), "Viaţă de artist" (2003).
În anul 2006, a realizat "Păcală se întoarce", o continuare a filmului de succes din 1974.
Geo Saizescu a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi actori români, între care Gheorghe Dinică, Iurie Darie, Dem Rădulescu, Jean Constantin, Florin Piersic, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Emil Hossu, Stela Popescu, Maia Morgenstern, Valentin Teodosiu, Şerban Ionescu, Draga Olteanu-Matei, Dorina Lazăr etc.
Ultimul film al regizorului Geo Saizescu a fost "Iubire elenă" (2012), o coproducţie România-Grecia-Italia, având la bază piesa omonimă scrisă de Kostas Assimakopoulos
La 14 noiembrie 2007, Geo Saizescu şi-a lansat volumul "Istoria dramatică a unui film comic - Păcală". De asemenea, actorul a scris mai multe cărţi autobiografice, dar şi din lumea filmului: "Jurnalul unui bătrân lup de cinema" (2004), "Un surâs...la Balul de sâmbătă seara" (2005), "Astă seară dansăm cu... Bachus" (2005), dar şi volumul de călătorie "Mascatul din Santa Fe" (2013).
A fost preşedintele fondator al Festivalului Internaţional de Teatru şi Film Hyperion Stud-Fest şi fondatorul publicaţiei de haz interNAŢIONAL "Harababura" şi al Societăţii Umoristice "Păcală".
De-a lungul anilor a obţinut foarte multe premii, printre care: Mamaia 1964 ("Un surâs în plină vară"), ACIN 1974 - "pentru contribuţia la dezvoltarea comediei cinematografice", ACIN 1981 ("Şantaj"), ACIN 1984 ("Delta de ici... de colo") etc., potrivit volumului "Cineaşti români".
În mai 2002, a fost distins cu Premiul de Excelenţă în Cinematografia Românească, iar în iunie acelaşi an, cu Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler, conferit de Preşedinţia României.
În 2010, Festivalul Internaţional de Film Comedy Cluj-Napoca l-a omagiat pe Geo Saizescu, căruia i-a fost conferit premiul pentru întreaga carieră. De asemenea, organizatorii festivalului i-au dedicat regizorului român, un loc special în cadrul ediţiei, fiind prezentate patru dintre filmele acestuia, precum şi un "medalion".
Regizorul Geo Saizescu a murit la 23 septembrie 2013. Fiul său, Cătălin, i-a călcat pe urme alegând tot profesia de regizor.
AGERPRES/(Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Marina Bădulescu, editor online: Gabriela Badea)
Home »
ROMÂNI CELEBRI: Regizorul, scenaristul şi actorul Geo Saizescu
ROMÂNI CELEBRI: Regizorul, scenaristul şi actorul Geo Saizescu
2019-05-16 09:00:00
AGERPRES
Comenteaza la aceasta stire!