Home »

AEP: 18.942.269 de cetăţeni cu drept de vot, înscrişi în Registrul electoral

AEP: 18.942.269 de cetăţeni cu drept de vot, înscrişi în Registrul electoral

AEP: 18.942.269 de cetăţeni cu drept de vot, înscrişi în Registrul electoral
 

Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 30 noiembrie este de 18.942.269, cu 3.603 mai puţini faţă de precenda informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), pe 31 octombrie, când figurau 18.945.872 de alegători.

AEP precizează într-un comunicat remis luni AGERPRES că, în perioada 1 - 30 noiembrie, la nivelul primăriilor au fost operate în Registrul electoral următoarele radieri: 20.957 de persoane au fost radiate ca urmare a decesului, conform prevederilor art. 37 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare; 131 de persoane au fost radiate ca urmare a încadrării în prevederile art. 39 din aceeaşi lege, referitor la radierea din Registrul electoral a alegătorilor cărora li s-a interzis exercitarea dreptului de a alege sau au fost puşi sub interdicţie.

Potrivit sursei citate, 155 de persoane au redobândit drepturile electorale ca urmare a expirării perioadei de radiere.

Numărul de alegători care au împlinit 18 ani în aceeaşi perioadă este de 17.330, aceştia fiind înscrişi în Registrul electoral din oficiu de către AEP, pe baza comunicării Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

AEP menţionează că, din totalul de alegători români care figurează în Registrul electoral, un număr de 18.271.310 au domiciliul sau reşedinţa în ţară, iar 670.959 au domiciliul în străinătate şi sunt posesori de paşaport CRDS.

Conform sursei citate, numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi diferă ca urmare a operaţiunilor curente efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia.

Potrivit legislaţiei în domeniu, Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare.

Registrul electoral este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară.

Persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral cuprinzând cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziţie, conform legii.

AGERPRES/(AS - autor: Florentina Ştefănescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Simona Aruştei)

2018-12-10 09:59:51
AGERPRES

Comentarii

Comenteaza la aceasta stire!